Adina, a young Romanian girl, shares her volunteering experience in Cyprus!
Asociatia Voluntariat Pentru Viata Mărășești, as partner organisation of YEU Cyprus (Youth Exchange and Understanding Cyprus), supported Adina’s participation in the volunteering project “Mission Tradition” – 2018-1-CY02-ESC11-001425, within the European Solidarity Corps programme. The project is implemented by YEU Cyprus and it aims to involve international volunteers in public activities and events in order to rekindle the interest of young Cypriots in the rich cultural heritage of the island.

When in doubt, travel! – by Adina

Writing an article about your experiences abroad does not always come easy. What should one focus on? At the end of the day we all are the product of our own experiences and choosing to highlight only a few glimpses does not seem fair towards the whole experience.
In the next paragraphs I will try to offer an insight into my past months of volunteering in Cyprus, my motives, and the overall experience.

As soon as I graduated from university I knew more or less the path I wanted to follow. I had a plan, although, not perfectly structured, but at least I was well informed and aware of what I wanted to pursue in order to grow professionally and enhance my skills. However, what I was not aware of at the time of my graduation, was that all this will take place in Cyprus.
My knowledge about European Voluntary Service / European Solidarity Corps programmes goes back a few good years. I always knew that one day I would like to undergo this experience, but that day was always postponed due to other experiences and plans.

Going back to 2018, the year of my graduation, the ESC experience was still somewhere at the back of my head. The days when I would search for prospective experiences and I would often find myself wandering on the ESC platform reading through the available opportunities were often; a few times I was even in touch with some organisations, but, there was always a but holding me from taking clear action. To a personal level, I thought that I knew the direction I am heading, and the current plans did not include living abroad for a year. After all, I had lived five years overseas for my studies, I was finally enjoying some ‘stability’, and I wasn’t sure that I want to pack again and start over somewhere new. However, stability does not equal tranquillity, and after all, isn’t this what we all strive for?

When in doubt travel, were the words that I always kept on the back of my mind, and the advice I was sharing with my friends. The time was ripe to practice what I was preaching, and one sunny April morning I decided to apply for an ESC project with YEU (Youth for Exchange and Understanding) Cyprus. Their project, Mission Tradition, spoke to me on a personal level. The project’s requirements and goals were something that I knew that will enable me to grow professionally and enhance my skills. The next steps came naturally and in three short weeks I was moving to Cyprus.
Four months later I can say that I made the right decision. Professionally, I know that this project is enabling me to achieve my goals, while I enjoy a new culture surrounded by a group of beautiful people that I can now call my friends. In only four months we had so many beautiful experiences together which in turn consolidated our bond. The connection between a group of people motivated by the same longings and with the same outlook can be truly amazing and inspiring.
Together, (there is seven of us) we are exploring the culture and traditions of Cyprus, promote them, create events and workshops, and have a great amount of laughs together.

To go a bit further with the details about my whole Cypriot experience, I sincerely can say that it is nothing as my expectations predicted. It is not better or worse, it is just different from what I was used to, and that is the beauty of it, that it takes you out of your comfort zone and shapes your outlook. While I was able to bring my own skills and knowledge here, the island also offered me many valuable experiences. Although small in size, there is always something going on here, something that one can experience and enrich their knowledge. And I am proud that our project contributes to this, that through our passion and work we are able to give something back to the society we are living in.
As for the country itself one can be sure that their days here would not be threatened by any clouds. Literally! The weather in Cyprus is sunny almost all year around, the food is delicious, and people very friendly. To some extend I can say that my experience it is an extended holiday.
Most likely my experience it is also shared by thousands of other ESC volunteers, but it’s uniqueness it is created by the efforts me and my colleagues are putting in. Not a single day I doubted my decision of engaging in this project and this is how I know I made the right one.

It is indeed rather difficult to sum up a whole experience in a few paragraphs, while making sure that those lines capture the essence of it. But what I have learned so far is that most of time the quintessence of them are brought forward by the people you surround yourself with. And this can only be achieved by pursuing your own passion, creativity, and interests.

Will Jones from U.K.

We missed the first bus from the airport as we were waiting for our luggage, and had to wait for the next one. The night before had been long, with little to no sleep, and as we drove through the Romanian countryside it was time to catch up. When I woke up it was pitch black outside, and the volunteer I had met by coincidence at the airport glided out of the open door and her mentor, Ady, told me this was not my stop — or something along those lines. After this, I was moved into another van, smaller, filled to the brim with people. We carried on for another thirty or so minutes and I was in Marasesti where I met Bogdan, who had been waiting a number of hours. He drove me through the barely lit streets — as only a handful of the street lights worked — and along the bouncing cobbles until we reached the apartment building. With him he had two pizzas in hand and he placed them on the table of my new brightly lit and comfortable apartment, home. I set my stuff down, feeling my eyes still folded over themselves, made a pathetic attempt at small talk with the other volunteer, Salome, before crashing onto the bed and passing out for the night. So, that was the first day, but why come in the first place?

            I was back in England, happy, since I hadn’t been there for a while, and hadn’t lived there for a number of years. I had moved back home from a brief job in Edinburgh and was now looking for something to do with my life — tall order for a Monday morning. In the past I had been a teacher, and the idea of helping others was something that tickled my fancy, so I was looking for jobs in the charity sector, however, the only interview I got was for being a shop assistant. Not the worst job of course, but, not what I was really looking for. I lacked experience in a social aspect. If you needed me to play language games with a class of kids, no worries, piece of cake, however, knowing actual social polices and procedures, that was another story. Therefore I needed a qualification and experience.

            I had met people in the past who had done EVS, (or whatever it is called now), and they could not recommend it more, and as I was on my way out of the age range, I thought there is literally no better time than now. I searched and found Asociatia Voluntariat Pentru Viata. I read that they were, are, working in the community, bringing people together, helping out and breaking down social prejudices. Sounds good. It was just the thing I was looking for; the experience that I needed. I applied, and soon after, was offered an interview. I spoke to Ana and Cristina, and in all honesty, I had a few other interviews that week, but the minute that I had finished with Ana and Cristina I was sure that that was the one. The energy of them both and the vibes that I got were nothing but positive and vibrant, they both seemed so passionate about what they were doing and the potential of it all. So, that was how it was decided.

            It was a little different than I expected. However, I believe it was for the best since it allowed me to transition from being a teacher of formal education into a more informal educational environment. As I came from a teaching background, I was pretty sure of myself and my abilities in the classroom, however, now I worked with others, and not just myself, I was ‘teaching’ a completely different subject, one that I didn’t know entirely. The whole dynamic had changed, and it was time to learn, adapt and develop. And, even though we do not see eye to eye all of the time, (I mean the volunteers, not the fact that the children are half my size), it has been an uplifting experience as we learn from one another, get to hear new ideas, ones that you would never have thought about, and, in a way, it has allowed me to get out of my comfortable hole that I had dug for myself as a teacher, more or less, it is still pretty comfortable down there.

            This isn’t the first time I have lived abroad, this also isn’t the first time I have lived with people I haven’t met before, but this is the first time that I have worked with people who come from completely different backgrounds. And, although some stereotypes are true, and some have been reinforced, it has been an eye opening experience, and one that has given me the opportunity to look inside, self-reflect and finally figure out what is actually important to me, and given me the confidence to organise myself for when the project ends. Oh, and the kids are great too. 

Alina from Romania

     Buna ,numele meu este Chiris Alina  si sunt mentor in proiectul  Smile to You,.

’Smile to you’ este un proiect ce are ca tema prevenirea fenomenului de bulling.Din pacate bulling-ul este un fenomen extrem de periculos care promoveaza un comportament violent in randul tinerilor si copiilor si este in continua crestere in scolile romanesti .

Voi incerca pentru inceput sa va ofer cateva detalii despre acest fenomen  si apoi sa va detaliez cateva activitati si metode de prevenire puse in practica de voluntarii in cadrul scolilor.Bullyng-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere,un mod de umilire,etichetare,tachinare care uneori se poate transforma in imbranceli sau cateodata ajunge chiar la violenta fizica.Nedescoperit la timp  acest fenomen poate sa ne traumatizeze copii si in acelasi timp ii poate afecta adaptabilitatea  copilului in societate. Alaturi William din Mare Britanie,Salome din Georgia,Maelis din Franta ,Elena din Armenia , voluntari ce au dorit sa se implice pentru a lucre cu copii din scolile  din Marasesti ,dar si cu liceul din orasul invecinat Panciu pentru a preveni fenomenul de bullyng, au reusit sa apropie copii  intre ei indiferent de situatia sociala sau economica,etnie .Am avut ocazia sa lucrez si sa invat de la acesti minunati voluntari ca apropierea dintre copii si nu numai se poate face prin actiuni marunte care ne pot schimba,  pot schimba viitorul nostru si al copiilor nostrii in bine.Ce au  invatat  in mare parte copii este asemanator cu un vechi proveb romanesc ,CE TIE NU ITI PLACE ALTUIA NU II FACE, si asta au invatat prin joc,teatru,muzica ,desen,poezie si alte nenumarate activitati desfasurate de tineri voluntari. Tot in aceasta perioada Asociaţia ‘Voluntariat Pentru Viata’, a fost selectată de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) să trimită un reprezentant al României pentru a participa la o conferinţă din cadrul ‘Săptămânii Europene de Tineret’ de la Bruxelles organizată de către Corpul European de Solidaritate,în perioada 29.04.2019-01.05.2019 si am fost desemnata sa reprezint Asociatia la Bruxelles.Experienta de la Bruxelles a fost una pe masura asteptarilor ,adica la superlativ.Dupa cum stiti Bruxelles este considerat ca fiind capitala de facto a Uniunii Europene datorită numărului important de instituții ale Uniunii ce își desfășoară activitatea aici, sediile Comisiei Europene (în clădirea Berlaymont) și a Consiliului Uniunii Europene.Evenimentul s-a numit ‘Democracy and me’ ,si a constat intr-un dialog cu  Comisarul pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, Tibor Navracsics, precum și o dezbatere emblematică în Parlamentul European de la Bruxelles, in care  peste 800 de tineri am discutat despre participarea democratică precum și impactul Corpului Solidarității Europene asupra tinerilor, ONG-urilor și comunităților locale.


Dacă acum trei ani, atunci când am început această călătorie, treaba cu mentoratul era o provocare destul de mare, iată că azi, când scriu aceste rânduri, a rămas la fel. SIngura diferență e că “microbul” SEV-ulu s-a cronicizat, dar e de bine! Salut!

Sunt Adrian și sunt mentor 3.0  .

Chiar daca îmi place, provocările cu care vine această îndeletnicire nu sunt cele din cele mai ușoare. Vrei sau nu vrei, îți asumi rolul de liant, de “rotiță lipsă” atunci când lucrurile nu decurg conform planului și, vorbind despre “plan”, într-o ecuație cu atât de multe variabile, uneori simți că e împosibil să te ții de el.

În 3 ani de zile am învățat să formez echipe, să aduc oamenii la aceeași masă, să transform problemele în provocări și, alături de echipa cu care lucrez, să facem din stagiile noastre momente de neuitat atât pentru noi, cât și pentru voluntarii noștri.

Avem emoții de fiecare dată când dăm startul proiectelor noastre. Oameni noi, culturi noi, obiceiuri noi, nevoi noi. Totul e nou în fiecare an. Noi nu știm ce înseamnă să te rutinezi!

Echipa Focșaniului e formată anul acesta din 4 voluntari străini după cum urmează : Kardelen din Turcia, Selene din Belgia, Sahin din Turcia și Marco din Italia. Ei sunt camarezii mei alături de care ne dorim să facem din școlile și liceele vrâncene locuri mai unite și mai sigure și spun asta pentru că abordăm o temă serioasă și dură din toate punctele de vedere, “bullying”. Timp de șapte luni vom dezvolta tot soiul de activități, într-un mod nonformal, pentru a combate acest fenomen și pentru a îi face pe toți cei implicați să fie mai toleranți și mai deschiși fată de problemele lor, indiferent de statutul pe care il au.

Sunt sigur că, alături de camarazii mei cei permanenți și cei care se schimbă an de an, vom reuși, nu să revoluţionăm lucrurile, ci să unim oameni de bine şi să reaşezam normalul acolo unde îi este locul, în viața noastră, a tuturor!


Kardelen from Turkey

A fi voluntar inseamnă a aduce împlinire și nu se compară cu serviciul sau cu responsabilitățile de zi cu zi. Voluntariatul se face cu sufletul, lăsând interesele personale deoparte pentru a te pune în slujba binelui și pentru a-l aduce celor ce au nevoie de el. Cu mâna pe inimă vă spun că acesta e unul din cele mai frumoase lucruri pe care îl puteți face în aceasta lume materialistă.

Am 24 de ani, abia ce am terminat studiile universitare și până acum, în mare parte, m-am interesat doar de carieră, activând doar de câteva ori în câteva ONG-uri din țara mea. Dacă am făcut bine sau nu îngrijindu-mă doar de partea profesională, nu stiu.

Dar după ce mi-am finalizat studiile am simțit că e timpul să și dăruiesc, așa că m-am înarmat cu răbdare, determinare, o bere și câteva lucruri de ronțăit și mi-am deschis calculatorul pentru a căuta un proiect Erasmus+. Am căutat câteva teme și subiecte interesante și așa am dat de “Smile to you”. Scopul proiectului find prevenirea fenomenului de Bullying, iar pentru mine aceasta e una din cele mai grave probleme cu care se confruntă copiii și tinerii. Așdar am aplicat imediat și după câteva procese de selecție, Cristina m-a sunat pe Skype pentru primul interviu, trebuie să menționez că a fost cel mai tare interviu la care am participat până acum, şi uite așa a început călătoria mea spre România.

Știam că românii sunt oameni calzi, dar nu îmi închipuiam că pot fi atât de primitori și de darnici. Într-un timp foarte scurt, organizația gazdă, Asociația Voluntariat pentru Viață, mi-a devenit cea de a doua familie. Profesorii și directorii scolilor și liceelor sunt foarte drăguți cu noi, ba mai mult, unul din directori ne este ca o mamă, ne hrănește mereu când ajungem în școală şi ne dă mere când plecăm de la activități. Toți și-au dat interesul pentru a ne face să ne simțim bine și să fim fericiți.

Pe final, chiar dacă am mai spus-o și mai sus, aș vrea să repet că sunt foarte recunoscătoare față de toți acești oameni care au făcut atât de multe pentru noi!

Salome from Georgia

Buna,  I am Salome from Georgia (Tbilisi) I am volunteer in Voluntariat Pentru Viață . I graduated faculty of Law in University of Georgia, I was quite a lucky I started the job in Public defender of Georgia where I had very interesting but stressful work,  we were working for childrens and womens right. After 2 years  I quite the job and found myself in Czech Republic in Prague. I still have to finish my study in Univerzita Karlova but I found opportunity to come and be volunteer in Romania.

 I  was always  interested  in human rights especially children rights, Unfortunatly in todays life noone cares about children.  Children are still leaving  in poverty, they still beg for the  food, they still work in dangerous places, we know about this facts but we ignore.

I am  volunteer  in Marasesti, where  is more challenge . We have activities in  three school in Marasesti and one high school in Panchiu. My Project is about Bullying.  Our goal is to give information what is bullying why is it important  not to be bully  and how   to deal with it.

 Nowdays Bullying happens everywhere and in every country. Children are very  sensitive when they face  it.

I am very grateful from  this project, I have a chance to work and  travel  in Romania   with young people from ather culture. After 7 month when our project will be  finished I hope me and  my team will have good impact to Marasesti Roma community and high school  in Panchiu . I hope I will continue working  in human rights too.

Maelis Lohmer from France

Volunteering is a life changing experience ! A few years studying didn’t do the trick, but now that I’m working with children on a subject as important as bullying, I finally feel satisfied with what I’m doing.

The last four months have been full of surprises : Romanian kindness, children’s enthusiasm, a family like association. Asking the kids to work all together, when we were learning how to be a functional team ourselves, has been tricky. But we still managed to spend incredible moments with the kids ! We are now organizing a big event in Marasesti, at the end of May, for which all the kids are planning activities against bullying. We are also planning a social club every afternoon ; it seems we never have enough of this !

Thanks a lot to Associatia Pentru Viata, and particularly to our mentor Alina, who is always with us. This is something everyone should experience !

Selene from Belgia

Bună, eu sunt Selene din Belgia și sunt voluntar cu experiență!

O dată cu începerea universității, am îmbrăţişat și ideea de a face stagii scurte de voluntariat, aventura mea începând astfel cu tabere de lucru în Coreea de Sud, China și Belgia, în ultima fiind deja desemnată lider.

Vă imaginați că de la stagiile scurte la cele mai lungi e doar un singur pas, pe care l-am şi facut în 2018!

   În urma unor discuții cu cei apropiați, mi-am propus să particip la un SEV şi aşa a început o nouă experiență pentru mine, într-o țară în care nu mai fusesem niciodată şi de la care nici nu ştiam la ce să mă aştept!

România, păzea că vin!

Locuiesc acum în Focșani, un oraș mic de provincie, în care învăț în fiecare zi cum se trăiește în liniște, simplu, departe de agitația marilor metropole.

Alături de echipa de voluntari din care fac parte, activăm prin școlile și liceele din Vrancea, tema proiectului nostru fiind “Bullying-ul”, o temă grea, dureroasă, dar foarte prezentă, din păcate, în viața copiilor și adolescenților de peste tot din lume.

 Mă bucur că am ocazia să lucrez cu persoane de culturi diferite. Am descoperit că în România oamenii sunt foarte calzi, primitori, prietenoși și chiar și în școlile prin care mergem mă simt ca acasă, de-a locului. Iubesc emoția pe care o port văzând elevii cum se bucură când îi angrenăm în activitățile noastre! Copiii din şcolile rurale precum Garoafa sau Ciușlea văd viața mult mai simplu și mai curat față de cum o vedem noi. Și stiți ce mai iubesc? Fericirea pe care o simt atunci când copii ne îmbrățisează pur și simplu fără motiv! E minunată să poți trăi o astfel de experiență ce te învață multe!

Toată lumea ne știe aici! Într-o zi, în microbuzul de Garoafa, o femeie a început să ne vorbească în româneșțe. Era foarte entuziasmată, dar și foarte haioasă pentru că nu deslușeam ce voia să ne transmită. Cu greu am reușit să întelegem că e vecină cu Any Mary Drăgan și că o auzise de mai multe ori lăudându-se cu noi, iar acum era bucuroasă că reuşise să ne şi întâlnească. Lumea e așa de mică uneori…

Și fiindcă tot veni vorba despre Any, aș dori să vorbesc și despre Asociația “Voluntariat pentru Viaţă”. O echipă în care te integrezi foarte ușor și alături de care te simți ca printre ai tăi.

Iubesc reuniunile pe care le facem in Mărășești acasă la Any, și, pe această cale, aș vrea să adresez un mare mulțumesc mamei lui Any pentru munca și timpul dedicate tuturor bunătăților cu care ne primește de fiecare dată.

Toți din organizație sunt gata la orice oră să ne îndrume sau să ne raspundă la nelămuriri. Any ne e ca o mama! Se îngrijește mereu de noi. O altă persoana care e minunată și pe care o prețuim cu toții este Cristina, profesoara noastră de limba română. Adi, mentorul nostru, reușeste să ne ajute să ne adaptăm la viața de aici fără probleme, iar dacă ne propunem să facem ceva, e prezent mereu alături de noi pentru suport.

Fără această echipa nemapomenită, acest proiect nu ar mai fi fost posibil, iar viața în România nu ar mai fi fost la fel!


Salutare tuturor!!

Sunt Sahin din Turcia şi am 25 de ani. În iunie 2018, când am terminat universitatea, mi-am dorit să mă înscriu într-un stagiu de voluntariat, înainte de a începe studiile de master şi documentându-mă pe domeniu, am descoperit proiectul nostru drag, „Smyle to you”.

Au fost două motive principale pentru care am aplicat pe acest proiect. Primul, am fost un „bully” care a făcut destule necazuri colegilor din şcoală şi am dorit ca în acest mod să îndrept lucrurile şi al doilea, Gheorghe Hagi, fiind unul din puţinii oameni care au reuşit, chiar şi pentru o perioadă scurtă, să aduca turcii la un loc, mi-am dorit să pot face şi eu acelaşi lucru pentru România, la o altă scară, fireşte, creând unitate între elevi.

Deşi am o teamă teribilă de zbor, primul zbor către România mi-a fost lin pentru că tot ce simţeam era entuziasmul pentru noua mea aventură. Înainte să ajung, mă temeam că voi găsi oameni reci, după cum ştiam din stereotipurile sovietive, dar ce am găsit aici a fost uimitor! Cei mai tari din Europa! Ascultă manele, au o mâncare delicioasă, sunt primitori ca turcii şi le place să îmbrăţişeze. Nevinovăţia elevilor din Ciuşlea şi Garoafa, prietenia şi respectul elevilor de liceu mă impresionează teribil şi de aceea prefer să petrec timp cu ei chiar şi după ore. Singurul lucru rău pe care îl pot spune despre România e frigul! Dumnezeule, e atât de frig! Ştiu că e normal pentru Europa, dar pentru un tip ce trăieşte în zona mării Egee sub temperaturi de 50o Clesius pe timpul verii şi 5-10o Celsius pe timpul ierni, şocul lunilor noiembrie – februarie a fost foarte mare. Dar chiar şi aşa, iarna are un farmec aparte în România.

Adaptarea unui voluntar la proiect şi la noua ţară ţine foarte mult de mentor şi de echipa asociaţiei. Permiteţi-mi să vă spun un secret. Avem cel mai bun mentor din lume, Adrian Mangu şi cei mai buni părinţi adoptivi din lume, Any Mary şi Daniel Drăgan. Ajutorul lor enorm şi buna întelegere a lucrurilor fac ca activităţile să se desfăşoare uşor, iar noi să ne simţim ca acasă.

Dacă vrei să experimentezi bunătatea sufletească, prietenia şi ospitalitatea, nu ezita să vii aici. Atitudinea pozitivă a asociaţiei şi a partenerilor acestora vă vor surprinde şi impresiona.

Mulţumesc, România, pentru tot. Îmi voi aminti mereu de tine, aşa cum îmi amintesc de Hagi ca fiind eroul meu.

„Astăzi chiar de m-aş întoarce

A-nţelege n-o mai pot…

Unde eşti, copilărie,

Cu pădurea ta cu tot?

”Mihai Eminescu

Ola from Poland

Cred că nouă luni e o perioadă cam măricică. În tot acest timp poţi călători cu Trans-Siberianul cam de 60 de ori înainte şi înapoi, poţi strânge bani pentru a-ţi cumpăra o maşină uşor ponosită, dar în stare bună sau poţi chiar concepe şi naşte un copil, dacă ai destulă determinare pentru a face asta.  Dar mai poţi face ceva –  şi sunt sigură că nu v-aţi gandit la asta – să petreci toate aceste nouă luni în estul României, pe tărâmul viei şi vinului, câinilor fără stăpân, peisajelor frumoase şi a sarmalelor. Încă un lucru la care nu cred că v-aţi gândit până acum este faptul  că toate acestea chiar te pot face fericit. Mă numesc Ola, vin din vestul Polonie, am 25 de ani şi mi-aş dori să vă istorisesc pe scurt cum a ajuns ca centul actual al universului meu să fie situat în Focşani.

Dar să începem cu începutul, cu perioada inocentă şi adolescentină a liceului, în care obişnuiam să lucrez ca team leader în taberele şcolare de vară alături de copii care alegeau să îşi petreacă vacanţa alături de noi, ca mai apoi să continui cu activităţile extracuriculare pe perioada facultăţii, lucrănd pentru ONG-ul studenţilor. Mulţumită tuturor acestor activităţi m-am familirizat cu ideea de voluntariat şi activităţi sociale. Dacă mai adăugăm şi câteva experienţe internaţionale petrecute în două tări diferite, vă veţi da seama că idea de a participa într-un program SEV nu a venit chiar din senin. Înainte de absolvire mă tot gândeam la planurile mele de viitor şi încercam să dau de cap puzzle-ului vieţii, aşa cum de altfel se întâmplă în cazul tuturor tinerilor de vârsta mea. Cât despre acronimul de mai sus, acesta vine de la Serviciul European de Voluntariat şi chiar dacă aţi avea dubii despre ideea de Uniune Europeana, ei bine, acest program trebuie privit ca fiind unul extrem de profesionist.  Am mai participat în programe Erasmus+, deci stiam că implicarea mea într-un astfel de proiect nu e o idee rea, drept urmare m-am dus direct la sursă, baza de date europeană şi am început să caut.

Iar dacă vreţi un pont bun, sfătuiesc pe toată lumea să fie atentă la toate detaliile legate de proiectul în care ar dori să se implice. Detalii ca tema, locuinţa, durata, organizaţia gazdă, numărul de voluntari, orarul activităţilor sunt cruciale pentru că vor influenţa atât şederea în proiect, cât şi participarea în altele viitoare. Eu am fost suficient de atentă  şi norocoasă – chiar cred că ai nevoie de ambele – şi, încă de de la început, nu am avut nici o problemă. M-am hotărât că vreau să lucrez alături de copii, deci am ales ca proiectul să fie despre educaţia nonformală a copiilor cu dizabilităţi, dar asta este o arie destul de mare şi diversificată din care poti alege. În mod normal, două aspecte sunt luate în considerare de către voluntari: tema şi locul. Eu una mereu am considerat că domeniul activităţii este mult mai important decât cele enumerate mai sus şi am simţit în acelaşi timp că trebuie să ajung acolo unde este nevoie mai mare de mine. Nu mă înţelegeţi greşit, nu există „prea multă muncă de voluntariat” nicăieri, dar există anumite regiuni în care e o nevoie mai mare, decât în altele. De aceea am ales România, dar, după cum se întâmplă în viaţă, lucrurile nu se întâmplă după cum ţi le imaginezi. Am venit aici cu o atitudine de misionar, cu gânduri şi planuri despre împărtăşirea conoştinţelor şi experienţelor mele cu persoane mai puţin educate şi mai puţin conştienţi despre anumite aspecte. Dar chiar dacă partea cu împărtăşitul s-a produs, aceasta s-a produs într-un mod mutual şi nu puţine au fost momentele în care eu am fost cea care a avut de învăţat sau a fost surprinsă de lucruri pe care nu le ştiam. Desigur, România este una din cele mai sărace ţări din Europa, dar în unele aspecte m-a învăţat mai mult decât au reuşit să mă înveţe toate ţările straine pe care le-am viziat. Bogăţia în resurse, curajul de a îţi apăra valorile, ospitalitatea, descoperirea sintagmei „a împărtăşi înseamnă a-ţi păsa”, păstrarea optimismului chiar şi în circumstaţe dificile şi pofta de viaţă – acestea sunt aspectele pe care le-am trăit aici din plin. Mai mult de atât, lucrul cu copiii cu dizabilităţi din Şcoala Elena Doamna mi-a oferit o porţie zilnică de fericire, satisfacţie şi împlinire. Cooperarea cu organizaţia gazdă „Voluntariat pentru Viaţă” chiar mi-a reclădit cât de cât încrederea în oameni pentru că, exceptând toate avantajele de netăgăduit pe care le au, ce alţi oameni pe care abia i-ai cunoscut te-ar servi cu pâine caldă de casă şi te-ar invita la prânzuri delicioase de câteva ori pe lună?

Bineînţeles că există întotdeauna două feţe ale monedei, nimeni nu-i perfect. Deşi trăind printre şi având de-a face cu tot soiul de persoane, atât din Polonia, cât şi din alte ţări, am ajuns în punctul în care cred că obstacolele exista doar pentru a-ţi oferi satisfacţia muncii. Rezolvarea problemelor şi înfruntarea dificultăţilor reprezintă  o componentă necesară a dezvoltării personale şi ar fi păcat ca cineva să nu treacă prin aşa ceva. Lucrul în echipă, căutarea căilor de mijloc, toleranţa, mediul nou, oraşul nou, oameni noi de jur împrejur, ei bine, da…nu sunt subiecte uşoare, dar cu acestea va trebui să vă confruntaţi , să le faceţi faţă, apoi să vă placă pentru ca in final o să vă lipsească. Asta păţesc eu de fiecare dată când trăiesc inafara graniţelor, iar SEV nu e o excepţie. Şi dacă vă gândiţi şi la anumite părţi inerente ale vieţii tinerilor, cum ar fi călătoritul şi ieşitul cu prietenii, ei bine, imaginea de ansamblu se arată a fi superbă. Voluntariatul în străinătate e cu siguranţă o experienţă unică în viaţă, pe care , din punctul meu de vedere, ar trebui să o încerce oricine. Dacă o accepţi în viaţa ta, îţi va deschide ochii, mintea şi te va schimba ca persoană  în cel mai bun mod cu putinţă.


Sophia from Greece

Ce caut aici?

Asta e întrebarea la care trebuie să răspund de fiecare dată când spun persoanelor din România ca locui în Focşani pentru următoarele şase luni (Dumnezeule, trei din toate cele nouă luni deja au trecut!). Dar haideţi să începem cu începutul! Cine sunt eu? Cred că e timpul să mă prezint în faţa tuturor!

Deci… „Bună everybody!” Eu sunt Sophia Avramidou din Grecia! Şi da, am învăţat deja să vorbesc puţin în româneşte, după cum se vede şi mai sus. Din păcate pentru cei ce cunosc doar Atena şi câteva insule greceşti, eu vin din nordul Greciei şi mai precis, din cel mai frumos oraş din toată ţara, numit Salonic (Thessaloniki ). Am 23 de ani şi înainte să ajung în aici, în acest stagiu SEV , am terminat facultatea. Ceea ce m-au ţinut ocupată în ultimii cinci ani au fost studiile mele în Arheologie şi Istorie a Artelor din cadrul Universităţii Aristotel din Salonic (fratele şi părinţii s-ar putea să aibă o opinie diferită).

Următoarea oprire-următoarea întrebare:  cum ai ales să faci un stagiu SEV? Răspunsul e simplu. Absolvind facultatea în primăvară, chiar nu am avut timp să îmi aleg un master care să mi se potrivească şi, sinceră să fiu, nici nu m-am decis la un domeniu anume. Aşa că mi-am zis că acum ar fi momentul perfect să iau o pauză în care să fac ceva diferit, interesant şi care să conteze. În linii mari, cam de aici am plecat când am am început să caut un stagiu SEV, iar de ajuns, după cum se vede, am ajuns în România, Vrancea, Focşani!

Şi cam cu ce te ocupi tu în Focşani? Ar fi a treea întrebare pe care unii mi-ar putea-o adresa, dacă m-ar vedea pentru prima oară. Ei bine,  sunt voluntar într-un proiect numit „Different but Equal”, care se desfăşoară în Focşani şi Mărăşeşti. Desigur că v-aţi dat seama că eu fac parte din echipa focşăneană – se vede că am obiceiul de a mă repeta tot timpul? – şi, pentru a fi mai precisă, noi ne desfăşurăm activităţile în cadrul Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” Focşani, în care învaţă copii şi adolescenţi cu nevoi educaţionale speciale. Aici dezvoltăm şi implementăm activităţi recreative şi educaţionale precum hand chraft, dansuri, jocuri de mişcare şi activităţi sportive.

Acesta este raspunsul oficial. Dar dacă mi-aţi cere şi răspunsul sufletului, atunci aş spune că în Focşani primesc o cantitate nemăsurabilă de emoţii! O enormă cantitate de dragoste inocentă exprimată prin zâmbete, îmbrăţişări şi priviri sincere. Poate că cei mai mulţi oameni cred că voluntariatul este despre a dărui şi de a fi folositor comunităţii, dar cred că ei omit un singur aspect. Primeşti mult mai mult decât ceea ce oferi!  

Archad from Mayotte

Salutare tuturor! Numele meu este Archad, am 23 de ani, sunt nascut in sudul Sudanului, am crescut in Cairo, Egipt, m-am stabilit în Mayotte, o insula franceză ce se află în sudul Africii, în Oceanul Indian şi sunt tată de băiat!

Întotdeauna am iubit să călătoresc şi să descopăr ţări şi oameni noi. După cele trei ţări pe care le-am vizitat în Africa, datorită unor probleme legate de acte care nu îmi mai permiteau deplasarea în alte ţări, am decis să parcurg un curs de limba franceză (DELF), în capitala Mayotteului, Mamoudzou.

Conexiunea mea cu copiii şi tinerii s-a produs o dată cu înscrierea mea  în asociaţia CEMEA Maiotte în 2014. În cadrul unui proiect de Serviciu Civic am făcut voluntariat în clinicile de pediatrie din Mamoudzou unde am avut drept obiectiv cititul de poveşti şi jucatul cu micuţii pacienţi.

De Erasmus şi SEV am auzit în cadrul stagiului de Serviciu Civic şi am decis să aprofundez subiectul. Aşadar, am participat la un training de o zi prin CRIJ Maiotte şi apoi am aplicat.

Am ales România pentru că numele proiectului (n.r. Different but Equal) mi-a atras atenţia, pentru că e prima experienţă în Europa şi am vrut să călătoresc într-o ţară de care nu am mai auzit niciodată, nu îi cunosc tradiţia, cultura şi mentalitatea şi în plus faţă de toate astea , pentru că echipa de voluntari a proiectului mi-a povestit despre faptul că lucrul cu copiii cu dizabilităţi de la Elena Doamna e despre a oferi şi a primi: „în timp ce noi încercăm să îi învăţăm lucruri despre viaţă, ei, la rândul lor, ne învaţă pe noi ce înseamnă cu adevărat viaţa”.

Nu regret deloc alegerea făcută pentru că mi-a oferit cu mult mai mult decât mi-am inaginat că voi primi. E adevărat că prima zi de şcoală a fost puţin cam dură, dar după două săptămâni m-am obişnuit deja cu aceşti minunaţi copii şi cu oamenii foarte prietenoşi ai Focşaniului.

Davide from Italy

Experiența mea SEV.

Educarea minţii fără cea a inimii nu este educaţie deloc. (Aristotel)

Numele meu este Davide, am 27 de ani si sunt din Sardinia, cea mai frumoasă insulă din Italia. Lucrez ca educator în apartamente sociale în Italia, și aici, în România, pot spune că mi-am îmbunătățit toate abilitățile in timpul stagiului SEV.

Pe parcursul acestor 6 luni  în România am încercat să aduc zâmbetul pe chipurile vârstnicilor în fiecare zi. Pasiunea mea este şahul și aici am avut destul timp pentru a-mi îmbunătăți competenţele şi de asemenea, pentru a crea o prietenie frumoasă cu persoanele mai în vârstă, în căminul unde am fost voluntar. În grupul meu suntem 4 voluntari, toţi din Italia: Fabio, Vanessa, Etta şi eu.

Organizația noastră gazdă a fost foarte bună și am reuşit să stabilesc o frumoasă relaţie cu mentorul nostru Bogdan şi cu ceilalţi colegi de apartament. Mi-au rămas amintiri frumoase de aici: excursie împreună la lac, delicioase mâncăruri tradiționale românești gătite de mama coordonatorului nostru de proiect.

Nu staţi pe gânduri: deveniţi voluntari SEV!

Ivana from Makedonia

                                                   De ce îmi place să fiu voluntar?

de Ivana Blagojevikj

Bună, numele meu este Ivana Blagojevikj, sunt din Macedonia și îmi place să fiu voluntar în România, Mărăşeşti. Am terminat facultatea, sunt educator pentru învăţământul special şi lucrez la recuperarea persoanelor cu nevoi speciale din Skopje – Macedonia. Am terminat, de asemenea, o şcoală post-liceală sanitară în Vranje – Serbia şi sunt mândră de ce sunt şi de ceea ce fac!

De când mă ştiu mă impresionează strigătele de ajutor ale oamenilor şi încerc să fac tot ce pot pentru cineva: să ajut o persoană sau un animal care are nevoie, să ajut în cadrul unor proiecte care să contribuie la dezvoltarea unei culture creative a tinerei generaţii.

În ultimii ani am început să muncesc intens în această direcţie, mai bine spus să mă cunosc pe mine, să descopăr cine sunt, ce mi se potriveşte şi ce sunt bună să fac. În tot acest timp mi-am dorit să fiu folositoare şi să ajut oamenii care au nevoie. La un moment dat mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac şi acest lucru nu o să se schimbe. Am hotărât că era timpul să îmi transform visul în realitate.

Mulţi oameni mă întreabă de ce vreau să fiu voluntar, dacă nu este un câştig financiar şi de ce să lucrez cu copii care sunt gălăgioşi, dificili şi uneori dureros de sinceri. Răspunsul meu este: Tocmai de aceea!

Avantajul meu nu este unul financiar, este unul mult mai mare. Pe de o parte, fiecare zâmbet al copiilor mei şi fiecare sarcina îndeplinită îmi spun că aşa trebuie să fie. Pe de altă parte, îmbrăţişările lor, zâmbetele lor, bucuria, desenele lor demonstrează sinceritatea, bunele intenţii şi iubirea pe care doar copiii o pot simţi şi arăta.

Ceea ce primesc în schimb de la acest serviciu de voluntariat este sentimental că sunt utilă, că fac ceva pentru oamenii care au nevoie de mine. Uneori simt o uşoară oboseală, în sensul pozitiv, dar un zâmbet mare mi se aşterne pe chip după o zi petrecută cu copiii. Datorită mie şi celor ca mine copiii pot socializa, nu se simt uitaţi sau neglijaţi. Pentru mine este mai mult decât suficient! 

Dacă îmi cereţi părerea, eu invit pe toţi oamenii care vor să ajute în orice fel persoane, asociaţii, organizaţii, cu bune intenţii să îşi ofere timpul şi efortul pentru că eu cred că toate faptele şi bunele intenţii vor da roade!

Pentru mine, nicio bucurie materială nu poate înlocui sau oferi sentimentul de bucurie pe care îl ai atunci când ajuţi pe cineva care are nevoie!

                                                               Motivaţia mea

Dorinţa de a-i ajuta pe cei care au nevoie – să pot spune că am schimbat ceva pe lume, în vieţile celorlalţi, îmi oferă motivaţia de a fi aici, dincolo de faptul de a avea grijă de mine. În ceea ce mă priveşte, îmi schimbă viaţa de la a fi concentrată pe mine însămi, la a fi cineva care înseamnă ceva pentru ceilalţi.

Cred că face parte din natura umană. Cred că suntem făcuţi să ne ajutăm unii pe ceilaţi. Ajutorul poate veni sub multe forme şi cred că voluntariatul este o modalitate de a realiza ceea ce trebuie să realizăm pe parcursul vieţii. În concluzie, te simţi bine să dai necondiţionat!

Dorinţa de a vedea lumea – Îmi place mult să călătoresc şi îmi petrec o mare parte din timp călătorind şi vizitând locuri noi, învăţând despre alte tradiţii şi culturi. Călătoriile sunt o adevărata şcoală pentru mine, pentru că poţi învăţa multe de la oamenii pe care îi întâlneşti, din situaţiile bune sau rele care se pot ivi când călătoreşti. Să călătorești nu înseamnă doar să vezi lumea ci să îţi dai seama cum este ea. Călătoriile mă ajută să îmi întăresc caracterul, să mă cunosc mai bine, să descopar care sunt calităţile şi priceperile mele, ce pot să fac şi care îmi sunt limitele.

Dorinţa de a-mi îmbunătăţi capacitatea de muncă – Voluntariatul într-o zona de interes poate să îmi ofere motivaţia de care am nevoie să văd dacă acest domeniu este bun pentru mine, şi să trezească interesul angajatorilor din zonă.                   

 Activitatea mea

            Activitatea mea este legată de educaţia non-formală din şcoli: orice activitate educaţională organizată în afară sistemului formal, indiferent dacă acţionez separat sau ca parte a unei activităţi mai ample – cu scopul de a atinge obiective de învăţare legate de participanţii la educaţie.

Educaţia non-formală îi susţine pe aceşti indivizi, plasându-i în centrul activităţilor educative. Ei simt că există persoane cărora le pasă de ei şi îi interesează, ceea ce influenţează pozitiv motivaţia lor şi sentimentul de încredere în ei înşişi. Activitatea non-formală le dezvoltă capacităţile, cunoştinţele şi deprinderile care se însuşesc prin activităţi practice. Mijloacele tehnice reprezintă un suport activ pentru persoanele cu dizabilităţi în cadrul activităţilor lor zilnice. Folosind un sprijin activ, specialistul poate ajuta o persoană să îşi formeze o anumită  deprindere, să îşi dezvolte un simţ al răspunderii şi să  participe activ la activităţile de zi cu zi. Sprijinul activ poate încuraja oamenii să se angajeze în activităţi şi să câştige experienţe şi deprinderi noi.

Proasta comunicare duce la singurătate şi înstrăinarea de prieteni, parteneri, părinţi, de aceea trebuie avută mai multă grija pentru o bună comunicare, pentru că ea este baza relaţiilor interpersonale de success, care îi ajută pe tineri să îşi dezvolte sau să îşi îmbunătăţească anumite deprinderi, să câştige încredere şi autostima, să fie instruiţi şi pregătiţi pentru o varietate de şanse pentru angajare!

Avem ore în şcoli cu copii cu vârste de la 5 până la 18 ani, dar încercăm să le explicăm şi să ne distrăm astfel încât să îi învăţăm pe elevi lucruri noi, într-o manieră pozitivă şi prietenoasă. O parte din activitatea mea constă în petrecerea unui timp în apartamentele sociale, cu copii de la 4 până la 18 ani. Facem diverse jocuri împreună sau îi ajut cu temele, facem decoraţii de Crăciun sau ne uităm la filme sau desene animate. Îi simt deja ca pe familia mea şi sunt foarte fericită când văd că ei sunt fericiţi să îşi petreacă timpul cu mine, şi eu primesc un răspuns pozitiv din partea lor.

Orice tip de activitate şi timpul pe care îl petrec cu copiii şi elevii este o mare bucurie pentru mine, pentru că mă întorc în copilăria mea. Nici nu îmi dau seama când zboară orele petrecute jucând tot felul de jocuri  de socializare, pe care le jucam înainte de apariţia noii  tehnologii şi a reţelelor de socializare. Ne întoarcem la vremea când strada era Facebookul nostru, fără telefoane celulare şi cameră video. Ne întoarcem la vremea când prietenii, fericirea şi râsul erau pe primul loc. Ne ajutăm reciproc: ei ne fac să fim din nou copii, şi noi le oferim lor o copilărie mai bună, de care îşi vor aminti când vor creşte. Am devenit buni prieteni şi acest lucru se vede din reacţia lor, în fiecare zi petrecută împreună!

Virginia from Spain

Hello! My name is Virginia and I’m turning 23 in Romania in less than one month! The thing is that time pass so quickly here, that I feel I’ve been involved with the people who I’m sharing this experience with for a long long time. But the truth is that while I’m writing this lines I’m just in the fourth month of the seven I’ll be in Marasesti developing the Share Volunteering project.

            If somebody would have told me that after finishing my Criminology degree I would spend more than half of a year in an EVS in Romania, I wouldn’t have believed it. But as every good experience starts with an unexpected beginning, this wasn’t an exception. So I remember taking a plane with a feeling of uncertainty because I couldn’t imagine how would it be to live in a total different place from where I’m used to live in terms of living conditions -Marasesti, my destiny, is known to be a poor village- as well as sharing a flat with three strangers that nowadays have become an important part of my life. I was very happy about starting a total different life and I chose well; I needed to take a time apart from what I was used to: my comfort zone, my everyday routine, a society that oppresses you somehow to follow a path that you may not want to follow but that gets stuck in your life. I needed a bit of perspective and I felt this experience as the opportunity I was looking for, that could enrich me as a human being but also having the chance to increase my knowledge and understanding of the world and of the many things I ignore while being in my comfort zone; living with people from different nationalities makes you discover other ways of life, and that there are many options and many directions to choose as people around the planet.

            So kids had always been quite interesting for me, specially in the last years as I was feeling something in the educational system was not right: you need to fit in, in a scale of achievements and way of measurement each kid that it is not adjust to them personally, so imposing them some ideas to fit within society but not letting them thinking by themselves therefore not taking into consideration the skills every kid have to empower them. Therefore given theses facts, as well as many others such as the challenge of living in a new country far away from home -new culture, new language, new people- and the plan of the activities the volunteers would have to develop during the seven moths there, I decided to fly to Romania. And it felt so exciting leaving everything behind and taking the risk of travelling to nowhere, but feeling so sure about it, and so ready.

So what makes the Share Volunteering project so special? In sum, kids have a voice, so children speak and us, the adults, listen to them. We are just facilitators that make them easier the way to have an impact on their targets. And what is the advantage of all of this? That they participate actively, so at the end we try to boost their own self-confidence and make them feel valuable and with enough capacity to take decisions and to express their ideas, no matter the age. And of course the volunteers are not alone; we are supported by our organization: Asociatia Voluntariat Pentru Viata, which makes us feeling like at home -because now, we are at home- ! Particularly our job in the three schools we visit every week wouldn’t be so easy without the help of Alina, our mentor, translator, part-time mother, cooker and problem-calling centre. And, as I said before, time is passing so fast that it is hard to believe it! I guess it might be related to feeling comfortable here, so it is a good sign. But, after all, what makes a experience more special than others is the people you share it with, the people that will fill your memories. I believe that is the most important treasure I will keep when I come back home. I’m very lucky, and it feels crazy to realize that we are living a non-return experience that will only happen once in our lives and that that time is just now. It is such a great coincidence to be here together; to get on well so good; to complement each other the way we do, to be a team. It could be whoever people, but it is us: Katerina, Nicola, Charlotte and Virginia.

Nicola from Italy

Hello everyone! I’m Nicola Grazzi, I’m 21 and I’m from Ferrara, in Italy. Inside my amazing team I’m also known as “Nicolache”, “Pasta-man”, “Father of the washing machine” or “Plumber”.

“Why these names?” you’re gonna ask me. But I’m not sure to be able to give you a clear and brief explanation for all of them.

You have only to know that we are quite weird but great people: me; Virginia, a Spanish girl/grandma, we still are not able to determine the age cause of her chameleon hair. Some legends tell that she forgot her age 495 times and that this is the reason that maintain her young looking despite the old age; Katerina, the Greek one, the sleep-avoider. Her blood is dark brown for the huge quantity of coffee that she drinks every day; Charlotte, the French mess, grown with cows, elephants, Tyrannosaurus Rex and Yeti. With a degree in art history, her bed is the pure expression of the modern arts.

Then yes, this is the “MarasesTEAM”. All of us with a lot of particularity, a lot of ideas, a lot of beauty and a lot of problems. We are four hearts with completely different backgrounds, but that have found in Marasesti the place to beat as one.

But let’s start talk about me: I chose to do an EVS after a long period of insecurity. Two years ago, I stopped the University that I chose after 6 months because I wasn’t motivated at all. I didn’t know what I wanted to do of my life, then I chose to follow my own way to find myself. The last year I was selected to be part of the Civil Service of my Region, and I worked as a support for foreign students in some schools of Ferrara. After that period, I chose that my self-researching trip wasn’t finished and that I needed something stronger, an experience that push me out of my comfort zone and that change how I was. This EVS project was what I was searching.

My project’s name is “Share Volunteering”, created by “Asociatia Voluntariat Pentru Viata”. It started the 1st of November 2017 and unfortunately it will finish the 31st of May. During this 7 months we are working in all the schools of Marasesti trying to improve the personal skills of the kids, their motivation and their self-confidence using non-formal education activities that we plan week by week. We are here to pass with them happy and funny moments, to make them feel important, to give to some of them a hope for their own future and to share with them the “I CAN” perspective: because if they want, they can.

Our mentor’s name is Alina. She’s great, always ready to give us a hand. She’s getting very close to us, is a friend not only a mentor, and with her husband Bogdan form the best team that we could hope to have.

Now, after almost 4 months of that amazing experience, I can say that this is one of the best experiences, maybe the best one, of my life. I’m improving a lot in everything, improving my self-confidence, my English and trying to learn Romanian. I’m learning how to really listen myself, how to take decisions and how to handle a conflictual situation. I’m knowing great people, that are becoming very close to me and that I’m sure they will remain forever in my memories, and I want to believe not only in that. I hope, but I’m quite sure about it, that at the end of that project I will be able to take my life in my hands and to restart a new one, knowing more what Nicola Grazzi want to do and what Nicola Grazzi want to be.

Eren from Turkey


It is my first experience that living abroad. Its been 20 days. I am happy to be here. I was wondering that discover myself, meeting different cultures and country culture. I liked that situation, day by day I feel like that I am improving myself. I think if you are positive, you can believe that everything will be good.

I am discovering Romanian culture step by step. I try to say something that using Romanian language words in social life and its very interesting and different experience for me. Romanian people are so helpful. Even if they dont speak English, try to help you. I dont know why Focsani seems quite silent and peaceful for me and its very good. The weather is a little colder than my country in winter, but you get use to it.

Before coming in Romania, I was thinking about that school education system of Romania. I think, children are generally social and friendly. Every child participates in events we do. Besides, teachers help us what we want to do.

Thats it for now and the volunteer adventure in Romania will continue… Mulţumesc !

Katerina from Greece

Hello ! My name is Katerina I’m 25 years old, I’m from Greece and I have studied preschool education in Thessaloniki. I live in a very small village in the north of Romania Mărăşesți. My life here is very calm with out huge building’s  and sounds of the cars.

 I chose to participate in this voluntary work program in Romania non-formal education because when I work with the kids and especially with Roma kids is something that I love a lot.

 Actually we are here, me and others 3 volunteers we create every week new activities of non-formal education for the children and we present them in the school. We work 4 times in the week and also every Friday we have lessons of Romanian language.

 Also with the volunteers we try to create lots of project’s  which is very important for the local community.

 Besides the job people for the organisation the mentor and the coordinator welcomed us with much love, care and I feel I have acquired a new family.

 The difficulties I have met here in Mărăşesți is the theme of language because the Romanian language is completely different from greek but now after 4 months  I have adapted a lot.

 Finishing with what I have lived for now the EVS It is a life experience  you really deserve to live it.

 It’s an experience which changes you completely. Like a human being  you get new skills and you create new and truly friends from all over the world.

Carmen from Spain

 “Hello, my name is Carmen and I am part of the EVS project “Architects of change”. I am glad to be able to say that so far, I have had a very welcoming experience here in Romania, and a very interesting one. As Romanian culture and traditions are not very well known in the rest of Europe, thus, I was a bit intrigued upon my arrival, and I am glad to see the preservation of very old pagan traditions in your traditional songs and festival, including Christmas, which are lost in many Central and Southern European Countries, such as Spain.

 At first, I was a bit worried about being able to interact properly with the children, since I do not know Romanian, but they are very eager to meet us and interact with us and do different types of activities with us, even those that do not much English, which eased my mind.

What interested me about this project was to have not only the possibility of learning more about a country that intrigued me, but since I a master in social policies, it was a great opportunity to learn about NGOs and the different informal activities that they do with the children here.”

Bahar from Turkey

Hello, I am Bahar Bozacı. I was graduated from law school and I have a Women Studies master degree. I have been a member of Education Volunteers Foundation of Turkey for three years. Beside this foundation, I have volunteered experience with children in alternative summer school. I realized my big interest in non-formal education and for this reason I applied for ‘’Evs Architects of Change’’ project. Now, I understand I made the right choice. First of all; Asociata Voluntariat Pentru Viata is a great association. I am so glad to meet such as good people, they always make us feel at home. Our mentor is very caring and helpful. When we need training or some materials for the project they arrange quickly. 

We are volunteering in Gheorghe Asachi Highschool and Children’s Palace. Also, we have two schools in Garoafa and Ciuşlea. Everything’s going great. Children are very eager to join our activities. Their excitement and happiness makes me motivated a lot. We are learning and discovering our abilities. This project is such a great opportunity to make a change in children’s life and our life, so I feel very lucky. At the same time, we have a chance to experience a new culture and learn a new language. I really enjoy that. Also, Romanian people are very friendly and Christmas is so beautiful here.

Marine from Armenia

Hallo, I am an armenian girl named Marine, who takes part in the EVS project “Architects of Change” in Romania and I should admit, that since my very first day here in Romania, I feel quite at home and while choosing my EVS volunteering here, I knew for sure, that I am going to have unforgettable experience and discover new horizons for me.

Moreover, I found out for myself, that the pearl of Romania is its people! They are kind, helpful and welcoming. I have been introduced to the romanian culture and I simply admire it with its combinations of old and new traditions.

Wherever you go, you just get filled with warm and positive vibes. It goes without saying, that my 7 months’ volunteering experience here will make me grow,change and create a path to excellence and to self-improvement.Thus as architects of change, we know that the key to make a change is to share and gain new skills and knowledge via mutual cultural exchange.

Vanessa from Italy

Angajamentul meu de voluntar pe tot parcursul vieţii

Această experiență SEV (Serviciu European de Voluntariat) în România nu este prima mea experienţă de  voluntariat; de fapt, am început cu mulți ani în urmă, în Italia, când aveam doar optsprezece ani. Mai mult decât atât, am fost și sunt încă voluntar în diferite asociații. Cred că una dintre principalele motivații care mă împing să fac voluntariat a fost exemplul mamei mele, care a devenit voluntar atunci când era tânără și care este şi acum tehnician voluntar de ambulanță. Alte motivații importante sunt legate de faptul că toate aceste tipuri de experiențe te ajută să creşti, să înveți lucruri noi, îţi deschid mintea, întâlneşti oameni noi şi interesanţi, te testezi pe tine însuţi, îţi îmbunătățeşti abilitățile personale și profesionale, te simţi util, … Toate aceste avantaje – oferind doar cateva ore din timpul tau!

În Italia, mai precis în Como, fac voluntariat pentru o asociație al cărei nume este “TAM TAM” și care este implicată în organizarea unor activități și excursii pentru persoanele cu handicap. Am început când aveam optsprezece ani și aceasta a fost prima mea experiență de voluntariat. Încă mai fac parte din această asociație și ajut la organizarea de activități sau excursii în zilele de duminică (aproximativ de două ori pe lună). Am făcut o mulțime de lucruri împreună, de exemplu: am fost la grădina zoologică, Fabrica de ciocolată din Elveția, “Miniitalia”, multe muzee, teatre … și  în fiecare vară ne petrecem câteva zile la munte. De asemenea, pregătim împreună spectacole de Crăciun, facem obiecte handmade pe care le vindem,  jucăm  diferite jocuri, şi avem de multe ori prânzuri speciale sau petreceri aniversare.

Aproximativ 30 de persoane speciale (în vârstă de 18-45 ani) aparțin asociației noastre, ele având diferite handicapuri, deficiențe sociale și /sau cognitive, boli psihice și în plus, unele dintre ele au, de asemenea, probleme socio-economice. Suntem zece voluntari cu vârste diferite și din medii diferite, dar cooperăm bine și organizăm activități frumoase și interesante pentru băieții noștri!

Scopul nostru este de a integra aceste persoane în comunitate, pentru că ele se simt adesea singure sau discriminate, astfel încât să-i ajutăm să socializeze și să construiască noi relații, nu doar între ei, ci și cu oameni diferiți din afara familiilor lor și asociației. Îmi place foarte mult să fac parte din această asociație pentru că am întâlnit acolo oameni frumoși pe care îi iubesc și pentru că am avut ocazia să-mi îmbunătăţesc abilitățile sociale, să petrec timpul cu oameni care au nevoie să fie iubiţi și acceptaţi, respectându-le în acelaşi timp propriul ritm, distanţa şi nevoile lor. Noi toți suntem prieteni și în timpul acestor șase luni în România am rămas în contact atât cu colegii mei cât şi cu băieții, care de multe ori au întrebat despre întoarcerea mea în Italia și care mi-au scris că le e dor și acest lucru mă umple de bucurie și recunoştinţă.

O altă asociație în care activez este “AVIS”, iar sarcina mea simplă în acest caz este de a dona sânge de două ori pe an. Donatia este foarte rapidă, personalul medical este foarte bun, putem lua micul dejun după, și putem primi rezultatele testului nostru de sânge. Cred că  aici avantajele sunt mai multe decât dezavantajele, de fapt, voluntarii trebuie doar să doneze o mică parte din sângele lor gratis (lucru foarte util pentru a încerca să salveze o viață) și să urmeze un stil de viață sănătos, care este bun, de asemenea, pentru ei înşişi!

De fapt, am făcut parte şi din alte asociații de voluntariat, dar din diferite cauze nu am putut sta acolo și am decis să plec. Cele  două organizaţii mai importante au fost “La casa-Famiglia”, care este un apartament social care găzduiește persoane cu diferite probleme, şi  “Croce Azzurra”, unde am fost  tehnician de ambulanță. În prima asociație am stat doar pentru câteva luni și am ajutat să acopăr cina și tura de noapte o dată pe săptămână, dar nu am putut continua din cauza studiilor universitare. În a doua asociaţie, am stat un an de zile, timp în care am urmat studiile şi am luat examenul final pentru a putea lucra într-o ambulanță, dar nu am putut continua din cauza slujbei mele și a pregătirii mele post-universitare în departamentul de psihologie clinica a spitalului S. Anna (Como); oricum, am avut ocazia să învăț o mulțime de lucruri interesante și să lucrez pe o ambulanță pentru a salva oameni. Ambele din aceste două experiențe au fost foarte utile și m-au învățat foarte mult, ajutându-mă să-mi îmbunătăţesc abilitățile profesionale.

În cele din urmă, pot vorbi despre această ultimă experiență de voluntariat în România. Aceasta este diferită de celelalte, deoarece sunt pentru prima dată într-o țară străină și am avut ocazia să învăț o nouă limbă şi să descopăr o nouă cultură. Aici sunt implicată în diferite activităţi: fac terapie ocupațională și socială în Căminul pentru persoane vârstnice  “O Nouă Şansă”  Mărăşeşti şi  într-o școală cu copiii cu nevoi speciale din Focşani, și de asemenea, fac unele activități cu copiii din comunitatea din  Mărăşeşti, orașul unde locuiesc, cum ar fi șah sau arte și abilităţi practice.  Am petrecut aici  șase luni, iar în tot acest timp, am avut ocazia să învăț o mulțime de lucruri noi, să întâlnesc oameni noi, să călătoresc, să lucrez într-un context internațional, să locuiesc cu alte persoane, să-mi îmbunătăţesc engleza, să-mi testez abilitățile personale și să-mi îmbunătăţesc, de asemenea, competenţele profesionale. Toți acești factori m-au făcut mai puternică și mai conștientă de competențele mele. Deci, pot spune că o experiență ca aceasta este foarte utilă și interesantă, deoarece îţi oferă posibilitatea de a crește, de a-ţi deschide mintea, de a-ţi testa limitele și de a descoperi în profunzime o țară nouă, care sunt toate foarte importante pentru a te descoperi pe tine și a-ţi găsi propriul drum în viață!

Împreună toate aceste experiențe de voluntariat mi-au dăruit mai mult decât timpul și energia pe care le-am investit eu, pentru că toate aceste experinţe m-au ajutat să învăț o mulțime de lucruri noi, să întâlnesc oameni interesanți și să-mi îmbunătăți abilitățile personale și profesionale. Cred că toată lumea ar trebui să-şi găsească propria motivație de a fi voluntar, pentru că atunci cand ajuţi pe altcineva, de fapt, te ajuţi pe tine însuţi,  iar atunci când faci pe cineva mai fericit, acesta îţi va oferi mereu mai mult decât ai  investit!

Vanessa, Italia

Experiența mea SEV

Respectă-i pe bătrâni când eşti tânăr, ajută-i pe cei slabi când eşti puternic, recunoaşte-ţi vina când greşeşti. Pentru că într-o zi vei fi bătrân, slab și neputiincios.

Fabio from Italy

Numele meu este Fabio și am 27 de ani. Am venit din Italia în România pentru 6 luni incredibile de proiect Erasmus+ cu persoane vârstnice în Mărășești.

Când urcam scările rulante la aeroport, făcând cu mâna  tatălui și mamei mele, care au venit să-şi ia la revedere  la aeroportul din Milano, nu mi-am imaginat că 6 luni în România îmi vor schimba viața complet. Am fost convins că decizia mea de a accepta provocarea de a fi voluntar SEV într-un centru cu persoane vârstnice în România a fost cea mai bună alegere. 6 luni au trecut foarte repede, cu activități diverse, jocuri de masă, șah, pictură. Pictura este una dintre pasiunile mele și  sunt foarte fericit că aici am reuşit să integrez persoanele vârstnice şi copiii în activităţi commune de pictură.

Ca să fii bătrân şi înţelept, trebuie să fii mai întâi tânăr şi neştiutor.

Am făcut parte dintr-o echipă de 4 voluntari din Italia: Davide, Etta, Vanessa şi eu. Toţi cu poveşti diferite, dar am învăţat de la ei şi am împărtăşit cu ei multe momente speciale, şi bune şi rele. Nu au fost 6 luni din viaţă, ci o viaţă în 6 luni.

În timpul acestui proiect am cunoscut, de asemenea, mulţi alţi voluntari fantastici din toată Europa care locuiau în diferite oraşe în România. De asemenea,  în timpul stagiului, am avut suficient timp liber pentru a mă cunoaşte mai bine şi pentru a-mi descoperi limitele şi punctele tari. Am înţeles care sunt lucrurile importante în viaţă şi cum să fiu mai puţin materialist.

Asumă-ţi riscul şi devino şi tu voluntar SEV!

                                                                                    Fabio, Italia


Etta from Italy
158/184 zile; 3792/4416 ore – sunt numerele mele românești de azi. Este ca și la loterie: ai numerele și ceea ce trebuie să faci este să aştepţi tragerea. Nu știi ce se va întâmpla, speri doar să-ţi vezi numerele. Aceasta este experienţa mea SEV, dar cu partea pozitivă că mereu câștig. Proiectul meu aici constă în activităţi cu persoane vârstnice: vorbesc cu ei, jucăm jocuri și creez ceva nou pentru a le schimba rutina zilnică. Persoanele în vârstă sunt ca niște copii, sau mai rău. Ei au nevoie de atenție, stimulente iar mintea lor nu este la fel de flexibilă ca cea a copiilor, așa că este foarte dificil să le schimbi obiceiurile. Aceasta este cea mai grea parte a proiectului meu: să inventez ceva ce le place sau pot face. La fel ca la loterie, unde trebuie să te gândeşti pe ce numere să pariezi, dar apoi… câștigi întotdeauna un zâmbet, o îmbrățișare, o lacrimă de fericire și te simţi cea mai importantă persoană de pe pământ. Pe parcursul acestor luni am încercat, de asemenea, să implicăm şi copii în activitățile cu persoanele vârstnice … ei bine …zâmbetele și interacțiunea creată între ei este ceva inefabil. Să-l vezi pe Mircea, în vârstă de peste 70 de ani, driblând cu Ionuț, în vârstă de 7 ani, înțelegi imediat cât de ușor se poate naşte ceva, folosind doar o minge. Sau Maria, în vârstă de…ei bine, este nepoliticos să spunem vârsta femeilor, care o ajută pe Andreea, în vârstă de 11 ani, care a uitat să-şi acopere unul dintre numere în timp ce joacă bingo, este pur și simplu: wow. Ceea ce este cu adevărat minunat este că aici nu exista aproape nici o oportunitate de petrecere a timpului liber pentru copii, iar vârstnicii îşi petreceau toată ziua în camerele lor, dar acum, de când am venit noi, ceva s-a schimbat. Acum, copiii vin în acest loc și pot juca șah sau table atunci când doresc, pot să-şi petreacă timpul cu vârstnicii, chiar dacă este încă un pic mai greu, sau pot “coase” (am învățat şi eu…) În concluzie, experienţa SEV te ajută să înțelegi cine eşti și îţi arată că simplitatea este cheia tuturor lucrurilor! Etta, Italia
from Makedonia

Hello, my name is Martina Mitkovska from Macedonia and I’m 23 years old. I just finished my master degree of criminal law, and before starting to look for a job I wanted some time for myself, but still not to be sitting at home and do nothing. I thought that volunteering is my best option.

 If you ask me why I’m a volunteer? Well this is very important question for me… Because I want to find and discover myself, I want to discover the other part of me, to discover another country, different culture and traditions, I want to be able to try to help someone, try to chance something, to try to see on the positive side.

My motivation is myself, to be a better person, my motivation is the children’s that a work with, I can see that they need me and I need them. My motivation is the problems that the communities have, problems that I’m trying to be involve in, their problems that now are mine, problems that we need to fix. My motivation is the positive side of the world, trying to find the positive in every negative.

My activities in this project are working with children’s. All of us 4 volunteers are working together and make non-formal activities with the kids. We are working in 3 elementary schools, 1 high school, 1 school with kids with special need and social apartments. Most of the time we have the same subject that the children’s supposed to have just trying to be more non-formal and more funny and interesting for them. We are doing a lot of energizes, playing games, quiz, competitions and etc. Twice a week we are going to the social apartments and just feeling like home, sometimes helping with their homework and the rest of the time doing some funny activities. And also twice a week we have Romanian class with our Romanian teacher Lavinia.

Till now I must say that I had the best life experience ever. I learn so many things about myself. This project makes me to realize other things in life. I improve so many skills and accomplish new ones. If I could I would do this over and over again, and always telling others that is a blessing to be at least once volunteer in their life and that is life changing experience!

Elena Hayrapetyan

from Armenia

“Smile to you” is a anty-bullying  project. It started from november and till june. In the project took part youth from England, Georgia, Armenia, Turkey, Italy, Belgium, France. Project had two teams which worked in Focsani and Marasesti.During this long-term project Marasesti team were working in the primery and hight schools in the village and also once a week in Panchu hight school. We were doing learning proccess in non-formal way. It means: games, discussions, team building activities, video, theatre, songs, simulation games and roles dividing activities. All this acrivities were preparing according the ages and interest of the students.Our goal was make them think about the fact of bullying, discrimination, steriotipes, peace and violence. Target groups should not only theoretical know about all the cathegory above, but also tried to find examples from the life.Exept working in the schools we had afters chool club,  we decided to work in to collaborate the children, cut them out from the streets and know  them closer. The idea of the club was make connection between two communities. Activities in after school club were more flexyble, we tried give them opportunity to feel free in ways to open their talantes. Also active sport games and teambuilding activities, as well.

Marco Serpini-volunteer in ,,Smile to You,,from Italy.

The flower
Volunteering is to love unconditionally, without expectations, and be open to receive.
Nature can teach us a lot on this subject: a flower gives his perfume to everybody, it doesn’t select between people.
We planted the seed in the students that we came in contact with, to make it grow and eventually become a bright, shining and coloured flower.
We helped disadvantaged people, and understood deeply inside us that their smile and gratitude is the best “payment” they can give.
If you are thinking to spend a period of your life doing volunteering, I strongly suggest you to do it, now.
If you don’t know where or with who, Voluntariat Pentru Viata (Marasesti, Romania) is the solution: projects with the blessing of EU, a great team always ready to support you and… an experience that you will carry inside your heart forever.
“Only a life lived for others is a life worthwhile” (Albert Einstein)

Charlotte from France

Hi ! I am Charlotte, I am a volunteer from France and I am actually 21 years old. I finished last year a degree in art history. I pretty liked what I studied but I am interested by so many things that it seemed to me impossible to remain in this field. It’s the main reason why I lived during my three years of studying many other experiences, mainly inside associative field. I started working with children with scholar and behavioral problems in a poor neighborhood in Toulouse and I discovered that I really enjoy working with youngster, especially with ones who are excluded of the system.I went in Cameroun working with a French-Cameroonian to create a scholar help system in a disadvantaged area of Douala. Then, I came in Cambodge, working with the NGO Pour un Sourire d’Enfant. I was working there with really poor children who work grabbing trash or who were into sexual or drug traffics. These both experiences impacted deeply my life. It became quite obvious for me that I couldn’t come back and live my daily routine in France without carrying about others. I keep traveling, doing my last year of study in Erasmus in Portugal. After that, I was uncertain about what to do this year. I heard about Evs and I was immediately interested by this program, above all because I already know that I wanted to stop momentarily my studies. I started to check the projects, looking for what was proposed instead of destination. Indeed I love traveling and I believe that each place can enthrall me and that I have something nice to learn about everyone and every culture. I found then the Share volunteering project that attracted me immediately because it showed a really different way to act with youngster : instead of considering them as a target of a change, it was about teaching them to be actors of that change. So I am here ! I am working in the three school of Marasesti and the high school with three other volunteers from other European countries. I am learning a fourth language, which is amazing (yes, I speak actually English and Portuguese that is quite incredible for a French person) and I am discovering the Romanian culture which was completely unknown for me some months ago. The only fear that I had because to come here was about the winter, but I am pretty lucky because it wasn’t that cold this year ! I really enjoy to work in a little association and a little town because we know everyone and it’s easier to have an impact in the community. Moreover Marasesti is a poor place so Romanian people are always wondering why a French girl is actually spending her time in that area, which is funny for me because I like to be here because people are really welcoming and nice with us. Besides our association is like a little family and everyone, especially our mentor Alina did everything to make us feeling at home. She helps us a lot because she is coming with us at school and helps us to translate from English to Romanian our instructions. We do many different activities with children, which is what I like the most in our project. It’s really challenging because we must create new activities every week. We are developing with them actually some project about the main issue they face in their daily life like violence, pollution, poverty and homeless dogs. We make them think about these problems and about what can they actually do in order to improve their community life because they CAN do it !

Rafael Aguiar from Azore.


Buna ziua, eu sunt Rafael Aguiar!

I’m a 24 year old from the Azores, Portugal. I recently graduated from an engineering master’s course back in Porto, Portugal.

So, why volunteering and what motivates me to do it? Well, different reasons I must say. This is not my first volunteering experience, as I’ve done it back in Porto, also with a group of children. I always wanted to do a similar project but on a bigger scale. The mere feeling of being able to “make a change”, help somehow and have someone appreciate the work you do is truly something amazing. In this case, it becomes even more special due to the target group: children with and without special needs. To see their happiness when you come join them for activities, to be actually able to teach them something new, to somehow make them see the world with a little bit more brightness, regardless from who they are or where they come from.

I had the idea to do a project like this for quite a while but never quite new how or when to do it. Upon completing my course and when I needed the most to do something different I found this opportunity, and a golden one it was for sure. I had seen a couple of projects and even contacted a few of them but this one in Romania definitely was the right one for this moment.

It would be wrong to say that this experience is a pure selfless act as any of us has different motives and reasons to be here. In my case I have to say that I needed a break from the world I was used to before. I had one path and that one path was somewhat scaring me. I needed to see something different, experience something new. The passion for helping and receiving smiles back was another thing that surely helped. Plus, to the a project of this magnitude actually helps in the creation of a bigger and better CV, which will be surely used in my future attempts to continue studies in my area of expertise.

One thing I wanted to improve, for sure, was my ability to integrate and adapt to any new environment, regardless of the background and the work/life I’d be leading there. Make myself more adaptable.

Other is the ability to speak properly and have others listen to you with interest. In a way, let’s call it “Learning How to Teach”. I hoped that with this project and its contents I’d be able to improve that, as well as my managing and leadership skills.

Upon arrival, I was surprised, positively. What I had thought would be a much harsher world was in fact a place much similar to “home”. The people were beyond incredible, the obvious “security” concerns were nothing but unfounded theories ridiculously made by media. Ones might say that a change from a “big city” life into a smaller, more humble life is difficult. In my case it wasn’t, it actually felt like a blessing, a breath of fresh air and an opportunity to develop parts of me that I couldn’t develop before.

One thing though truly affected me. The amount of people, specifically young people my age, in this place, was somewhat scarce. The social life I had before was toned down. The afternoons with different friends, coffees at night with others and the general amount of “life” around was clearly changed. A group of 4 people, really different between each other, was what we mainly had. Sometimes things were harsh to deal with, our backgrounds and different mentalities made it so. This one was definitely something I wasn’t expecting to deal with but that changed me, in a mostly positive way. 

You’re never immune to a new idea or mentality. Thinking that you are, or worse, that yours is the “right way”, is a big mistake. In trying to “teach” about that I found that myself I was falling a bit in that mistake and learned how to think and speak a bit more for myself instead of others.

The most incredible thing, in my case, was the cultural shock, or absence of it I might say. The language, the people, the costumes, everything felt so natural to me. Never, in any experience I had during my stage, did I have the feeling of “I don’t belong here”. On the contrary. Several were the times when I was walking these streets after a full day of activities, looking upon my surroundings, greeting the people, smelling the known air, and purely feeling “I belong. That’s where I am supposed to be right now”.

Merely 3 weeks from “finishing” this project I find myself analyzing every aspect of my days here. What I gained, what I lost, where I’m going next… The project is wonderfully and successfully well written, the 3 parties involved (children, coordinators and volunteers) created a proper family bond and everything is beyond my most positive expectations. And I truly don’t believe it was only a matter of luck. No, we developed this environment, starting from the incredible efforts from our coordinators to the passion we put in every day we “worked” with the kids.

In any volunteering experience you will be able to make a change, even if a small one, both in you and in the people you’re working with. What you gain during these months is far more valuable than any other social experiment you can imagine.

Give, receive, most of all enjoy and always Keep Walking!


Despre noi Asociația Voluntariat pentru Viață a luat naștere în 2012, la inițiativa a cinci prieteni din orașul istoric Mărășești, specialiști în educație, artă, istorie și asistență socială, dornici să găsească soluții pentru a spori integrarea socială, educația nonformală și interculturalitatea din zonă.


Nicolae Bălcescu 2, cod 625200, Mărășești, Vrancea, România
0770464485 Chiris Bogdan (RO)
0772292099 Chiris Alina - Aplicatiile pentru voluntariat -


01 Iulie 2021 - 30 Iunie 2022