o viata mai verde

Voluntariatul este expresia cea mai înaltă solidarității umane. Voluntar devine cel care a câștigat pariul cu viața și care face din fericirea semenilor un scop la vieții sale. Atunci când poți dărui din timpul tău, când poți împărtăși celorlalți din experiența vieții tale, devii un misionar al umanității.

Asociația „Voluntariat pentru viață“ s-a conturat la finele anului 2012 din nevoia de exprimare a unor atitudini despre umanism, în afara oricărui interes material, de a lumina calea celor care, mai târziu, vor veni după noi: tinerii.

Ca unul care am inițiat asociaţia, am căutat oameni cu un profil spiritual compatibil cu scopul asociației – profil de voluntar. Din fericire, i-am descoperit și îi prezint:

Cătălin MOCANU – profesor de istorie și științe socio-umane, unul dintre puţinii oameni verticali din societatea actuala romaneasca şi care a devenit președintele asociației, spune că elementul esențial al vieții este spiritul. Este un om echilibrat , dinamic, competent.

Ionuţ OPREA – medic, un caracter integru, un profesionist desăvârşit, vicepreşedintele asociaţiei, care susţine cu inteligenţă activităţile promovate prin proiectele pentru tineret.

Cristina TUCHILUŞ – profesor de limba engleză, un om dedicat muncii cu tinerii, cu o viziune modernă asupra educației nonformale, care s-a dedicat voluntariatului și educației copiilor prin cursuri de tip Cambridge. Este unul dintre pilonii pe care se bazează succesul asociației. Relațiile excelente cu partenerii europeni ale asociației noastre au adus recunoaștere din parte finanțatorilor externi.

Any Mary DRĂGAN – asistent social de profesie, este sufletul asociaţiei, omul care a deschis calea europeană a asociației și care a scris proiectele în domeniul tineretului finanţate de Uniunea Europeană.

Astăzi se poate mândri, după doi ani de muncă tenace, cu peste 50.000 de euro finanţare nerambursabilă, peste 100 de tineri implicaţi în proiectele implementate de asociaţie, dezvoltarea relaţiilor între instituţiile neguvernamentale şi susţinerea parteneriatelor public-privat.

Daniel DRĂGAN – voluntar al asociaţiei, este creierul asociaţiei şi cel care menţine legăturile asociaţiei cu comunitatea locală. Se simte mândru de realizările asociaţiei şi speră ca aceste realizări să polarizeze energii între tineri ca exemplu de bună practică.

Echipa “Voluntariat Pentru Viaţă”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

DESPRE NOI

Despre noi Asociația Voluntariat pentru Viață a luat naștere în 2012, la inițiativa a cinci prieteni din orașul istoric Mărășești, specialiști în educație, artă, istorie și asistență socială, dornici să găsească soluții pentru a spori integrarea socială, educația nonformală și interculturalitatea din zonă.

CONTACT

Nicolae Bălcescu 2, cod 625200, Mărășești, Vrancea, România
contact@voluntariatpentruviata.ro
0784226248 Chiris Bogdan (RO)
0772277079 Tuchilus Cristina (EN)

Infopack ESC Volunteering Project “Seeds Of Action” – 15 April 2020 – 14 November 2020 Marasesti, ROMANIA​