Sa nu ne uitam eroii 21 NOAsociația „Voluntariat pentru Viață“ din Mărășești a început derularea proiectului european „Să nu ne uităm eroii!”, finanțat de Comisia Europeană prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale – „Tineret în Acțiune“- Actiunea 1.2-Initiative ale tinerilor.

Proiectul a început pe 2 august 2013, se află în perioada de implementare, iar din luna octombrie se vor desfășura activitățile proiectului într-un cadru nonformal, în care cei 24 de tineri ai grupului, cu vârste între 16-25 de ani, proveniți din mediile urban și rural, toti din orasul Marasesti, vor interacționa în vederea dezvoltării abilităților de socializare și comunicare.

Scopul proiectului este creșterea nivelului de informare a tinerilor participanți la proiect în domeniul patrimoniului cultural si implicit conștientizarea tinerilor cu privire la importanța istorică a orașului Mărășești. Printre obiectivele proiectului, menționăm asimilarea unor valori europene, precum educația multiculturală, diversitatea etno-culturală și promovarea cetățeniei europene active.

În vederea atingerii scopului proiectului, Asociația „Voluntariat pentru Viață“ va derula activitățile specifice în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu“ – Mărășești și cu Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național – Vrancea.

În perioada octombrie-decembrie 2013 vor fi desfășurate activități educative nonformale, va fi organizată o excursie la obiectivele istorice din zonă (Mărășești, Mărăști și Soveja), iar în decembrie va fi inaugurată expoziția „Photo-Voice“.

Manager de proiect este profesoara Drăgan Any Mary.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

DESPRE NOI

Despre noi Asociația Voluntariat pentru Viață a luat naștere în 2012, la inițiativa a cinci prieteni din orașul istoric Mărășești, specialiști în educație, artă, istorie și asistență socială, dornici să găsească soluții pentru a spori integrarea socială, educația nonformală și interculturalitatea din zonă.

CONTACT

Nicolae Bălcescu 2, cod 625200, Mărășești, Vrancea, România
contact@voluntariatpentruviata.ro
0784226248 Chiris Bogdan (RO)
0772277079 Tuchilus Cristina (EN)

Infopack ESC Volunteering Project “Seeds Of Action” – 15 April 2020 – 14 November 2020 Marasesti, ROMANIA​